Sfintirea

Noi credem că roada credincioşilor izbăviţi de păcat este sfinţirea (Romani 6:22).
Sfinţirea înseamnă despărţirea cu totul de păcat şi punerea deoparte
pentru Dumnezeu. Orice om întors la Dumnezeu, născut din nou, iertat şi
îndreptăţit este considerat sfânt (1 Cor. 6:10-11; Coloseni 3:12; Efeseni 5:6-7).
Sfinţirea se realizează în viaţa credinciosului prin sângele Domnului Isus
Hristos (Evrei 13:12), prin Cuvântul lui Dumnezeu (loan 15:3, 17:17; 1 Tim. 4:5)
şi prin Duhul Sfânt (Rom. 5:5; 14:17; 15:13; Tit 3:4). Sfinţirea trebuie să cuprindă
trupul, sufletul şi duhul nostru (Rom. 6:13,19; 1 Tes. 5:23).
Procesul sfinţirii exclude întrebuinţarea drogurilor, a fumatului şi a
băuturilor alcoolice (Isaia 55:2; Prov 20:1; 23:31-33; Efeseni 5:18), ca şi:
homosexualitatea, sinuciderea, eutanasia şi jurămintele deşarte.

Jertfa Domnului

Noi credem că îndreptăţirea credinciosului stă în jertfa Domnului
Isus Hristos şi se primeşte prin credinţă, de la Dumnezeu, odată cu
mântuirea.
Îndreptăţirea vine direct şi numai din partea lui Dumnezeu prin Isus
Hristos. Deci nimeni nu poate să se îndreptăţească înaintea lui Dumnezeu prin
faptele lui proprii şi nici prin faptele Legii Vechiului Testament. Singurul mijloc
de îndreptăţire este jertfa lui Isus Hristos de pe Golgota (Filipeni 3:9; loan 1:12;
Romani 8:1).
Îndreptăţirea se capătă prin credinţa în Numele lui Isus Hristos (loan 3:16).
Prin îndreptăţire omul capătă starea după voia lui Dumnezeu. După ce omul a
ajuns în această stare, are pace cu Dumnezeu (Romani 5:1).
Dumnezeu L-a trimis pe Isus Hristos să sufere şi să moară pentru noi,
plătind pentru păcatelor noastre prin jertfa Sa pe cruce, purtând astfel
pedeapsa pe care o merita păcătosul (2 Cor. 5:21). Îndreptăţirea nu se face prin
faptele noastre bune, ci prin Harul divin.

Iertarea

Noi credem că avem iertarea lui Dumnezeu ca urmare a primirii
Domnului Isus Hristos ca Mântuitor.
Iertarea este un atribut al lui Dumnezeu prin care se dovedeşte bunătatea
Lui faţă de oamenii păcătoşi, prin faptul că le şterge tot trecutul lor după ce sau
întors la El (Fapte 10:43; 1 loan 1:9).
Odată iertat, păcătosul devine uşurat de întreaga povară a păcatului ce
apăsa asupra conştiinţei lui şi astfel el se simte într-adevăr fericit (Ps. 32:1-2).
Deci mărturisirea păcatelor este urmată de uşurare sufletească şi iertare din
partea lui Dumnezeu (Ps. 32:5; 1 loan 1:9).
După ce a primit iertarea, păcătosul iertat trebuie să-L mărturisească pe
Isus şi altor păcătoşi (Luca 24:47; Fapte 4:17-20)..

Mantuirea

Noi credem că mântuirea este condiţionată de credinţă, pocăinţă
şi naşterea din nou.

a. Credinţa. „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o
puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1, 2 Cor. 4:18).
Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17). Adevărata credinţă porneşte din inimă (Rom. 10:9). Prin credinţa din inimă se primeşte neprihănirea (Rom. 10:10), mântuirea (Efeseni 2:8), curăţirea inimii
(Fapte 15:9), iertarea (Galateni 2:16; Efeseni 2:8; Galateni 3:22), moştenirea şi
dreptul de a ne numi copiii lui Dumnezeu (Galateni 3:26). Fără credinţă nimeni nu poate fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Credinţa este adevărată şi activă numai atunci când este însoţită de fapte (Iacov 2:14-22). Toţi trebuie să păstrăm credinţa care s-a dat odată pentru totdeauna sfinţilor (Iuda v. 3). În timpul din urmă, mulţi se vor lepăda de credinţa adevărată (1 Tim. 4:1-4). Peste cei ce refuză să creadă adevărul, Dumnezeu lasă o lucrare de rătăcire, drept consecinţă să creadă o minciună spre a fi osândiţi (2 Tes. 2:11-12). Pentru cei care cred, totul este posibil: iertare, vindecări de boli etc. (Mat. 8:13; loan 14:12).

b. Pocăinţa. Pocăinţa este o poruncă a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea
reprezintă întoarcerea omului la Dumnezeu de pe căile rătăcite ale păcatului
(Isaia 55:7), schimbarea totală a vieţii vechi cu una nouă, după Cuvântul lui
Dumnezeu (Rom. 2:4), schimbarea gândirii omului. Ea înseamnă căinţă pentru
viaţa trăită în necunoştinţă de Dumnezeu şi încetarea de a mai păcătui (Tit 2:11-13; Plângerile lui Ieremia 3:39-40). „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu
propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Prov. 28:13). Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la pocăinţă, voind să nu piară nici
unul dintre ei (2 Petru 3:9), ci să ajungă la mântuire (Timotei 2:4). Chiar când
păcătuieşte un credincios, el este îndemnat să se pocăiască de faptele
săvârşite (Apoc. 2:5; Galateni 6:1). Pocăinţa este adevărată numai când este
făcută dintr-o inimă sinceră şi curată, care caută să îndrepte pagubele şi
greşelile faţă de aproapele nostru (Luca 19:8; Fapte 20:20-21).

c. Naşterea din nou. Nimeni nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu
dacă nu este, mai întâi, născut din nou (loan 3:5-8). Oricât de bun ar fi un om,
dacă nu este născut din nou, nu poate moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (loan
3:3-5). Omul se compune din trup, suflet şi duh. Câtă vreme omul trăieşte în păcat, trupul face ce voieşte, târând sufletul şi duhul, întinându-le prin pofte, patimi, păcate. În felul acesta duhul este mort faţă de Dumnezeu (1 Tes. 5:23, Efeseni 2:1-3). În urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu vine credinţa mântuitoare (Romani 10:17), urmează pocăinţa (Fapte 2:37-38) şi naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt (Ioan 3:5, Iacov 1:18, 1 Petru 1:23, Tit 3:5). Cel ce este născut din nou nu mai face ce voieşte ci el umblă şi se lasă cârmuit de Duhul (Galateni 5:25), având în fiinţa sa cârmuirea Duhului Sfânt (Romani 8:1,14). Fără naşterea din nou nu are valoare nici credinţa (Iacov 2:19), nici cunoştinţa (Rom. 1:32) şi nici botezul în apă (Fapte 8:13-24). Cei ce sunt născuţi din Dumnezeu nu păcătuiesc (1 loan 3:9; 5:18), iar cei ce păcătuiesc nu sunt născuţi din nou (1 loan 3:6-10).

Harul lui Dumnezeu

Noi credem că harul lui Dumnezeu a făcut şi face posibilă mântuirea omului prin jertfa Domnului Isus Hristos. Harul este bunătatea şi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, arătat prin Domnul nostru Isus Hristos, faţă de noi păcătoşii (loan 1:17; Efeseni 2:4-7). Nimeni nu se poate mântui prin propriile sale fapte sau binefaceri şi nici prin faptele Legii Vechiului Testament, decât prin Isus Hristos (Gal. 2:27; Efeseni 2:5-9). Harul lucrează împreună cu credinţa. Prin har se capătă trecere înaintea lui Dumnezeu (1 Cor. 15:9-10). Harul este sursa binecuvântărilor (Efeseni 4:7-8; 1 Cor. 15:10; 2 Cor. 1:15; 1 Petru 4:10). Prin har, Dumnezeu ne învaţă cum să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2:11-12). Harul este mai presus de mulţimea păcatelor, întrecând mărimea şi mulţimea lor (Rom. 5:20). El poate fi înmulţit în noi în măsura cunoştinţei de Dumnezeu (2 Petru 1:2). El întăreşte inima (Evrei 13:9), ne creşte sufleteşte (2 Petru 3:18) şi drege vorbirea noastră (Col. 4:6). „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (loan 3:16).

Pacatul

Noi credem că păcatul a intrat în lume datorită neascultării
omului de porunca lui Dumnezeu.

„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi să mănânci după
plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit»” (Gen. 2:16-17). Lăsându-se ispitit de diavolul, şarpele cel vechi, prin femeie, omul a călcat porunca pe care o primise de la Dumnezeu şi astfel, prin libera sa voinţă, a devenit rob al păcatului, vrăjmaş al lui Dumnezeu, din care cauză a fost dat
afară din Eden şi supus suferinţei, trudei şi morţii (Gen. 3). Odată cu căderea
sa, Adam i-a tras pe toţi oamenii, care sunt urmaşii săi, în păcat. Toţi au
păcătuit (Rom. 5:10-12; Efeseni 2:1-2). Din această pricină nimeni nu se poate
mântui singur sau un frate pe fratele său (Ps. 49:7-8). Prin Harul lui Dumnezeu,
care este arătat prin Isus Hristos, omul poate fi scăpat din starea de robie a
păcatului (Rom. 5:19-21), iar necazurile, truda şi moartea pot conlucra spre
binele lui (Rom. 8:28-30; Rom. 5:3-4; Fapte 14:22).
Păcatul venit în lume prin neascultarea primilor oameni a afectat întreaga
omenire (Rom. 5:19). Păcat este orice încălcare a Cuvântului, voinţei şi poruncii lui Dumnezeu (Rom. 3:23; Gal. 5:19-21). Omul păcătuieşte prin omiterea împlinirii binelui cerut de Dumnezeu sau prin comiterea lucrurilor împotriva voii Sale. Păcat este orice fel de faptă care întinează trupul, sufletul şi duhul: curvia şi preacurvia, necumpătarea, trândăvia, îmbuibarea, împovărarea cu gânduri lumeşti, gânduri rele, sinuciderea, avorturile, vorbirea de rău, vrajba, minciuna, făţărnicia, furtul, înşelătoria, neajutorarea sfinţilor în caz de nevoie, precum şi chinuirea animalelor (Gen. 38:2-10; Prov. 12:10; Rom. 12:13; Gal. 5:19-21; Apoc. 21:8).

La fel este păcat: necredinţa, nepăsarea, nesocotirea harului venit prin
Isus Hristos, lipsa temerii de Dumnezeu, luarea în deşert a Numelui Său,
idolatria, superstiţiile, vrăjitoriile etc.
Păcatul, o dată înfăptuit, este urmat de consecinţe (Gal. 6:8). El este boldul
morţii şi atrage după sine pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu (Apoc. 22:15;
21:8). Plata păcatului este moartea (Rom. 6:23).

Ingerii

Noi credem că Dumnezeu a creat îngerii.

a. îngerii
Îngerii sunt făpturi spirituale, create de Dumnezeu, fără păcat, puşi în
slujba Sa (Gen. 19:15; Apoc. 19:9-10). Ei îndeplinesc şi diferite slujbe „pentru cei
ce vor moşteni mântuirea ” (Evr. 1:14; Luca 15:10; Fapte 10:4-6,27; 23:24 etc.)
Îngerii sunt, totodată şi cei care duc la îndeplinire voinţa lui Dumnezeu
executând hotărârea mâniei Lui în ce priveşte pedepsirea celor răi (Mat. 13:39-
41,49).
Sunt mai multe feluri de îngeri care poartă diferite nume, ca: Arhanghelul
Mihail, Arhanghelul Gabriel, serafimii şi heruvimii etc. Fiecare categorie are altă
însărcinare (Gen.
3:24; Isaia 6:6-7; Iuda v. 9; Luca 1:26; Iosua 5:13-15).

b. Căderea lui Lucifer şi a altor îngeri
Diavolul a fost odată luceafăr strălucitor, dar mândrin-du-se a căzut.
Astăzi este căpetenia îngerilor răi, care nu şi-au păstrat locul şi au căzut (Isaia
14:12-14; Iuda 6; 2 Petru 2:4).
Numele lui înseamnă defăimător şi dezbinator. El este numit diavol şi
satana, el înşeală întreaga omenire (Apoc. 12:9) şi toţi oamenii necredincioşi
zac sub puterea lui (Fapte 26:18; Apoc. 12:7-8; 2 Petru 2:4). El este stăpânul şi
dumnezeul veacului acestuia (2 Cor. 4:3-4; Ioan 14:30; Fapte 26:17-18), ucigător
de oameni (Genesa 3:4-5), părintele minciunii (Ioan 8:44), ispititorul (Matei 4:3;
1 Tes. 3:5) şi uneltitorul împotriva copiilor lui Dumnezeu (Iov 1, 9-11; Efeseni
2:16).
El a fost biruit prin jertfa lui Isus Hristos (Ioan 14:30-31; Efeseni 2:16).
Soarta lui va fi aruncarea în iazul cel de foc împreună cu îngerii lui (Mat.
25:41; Apoc. 20:10).
Noi credem că Dumnezeu l-a creat pe om din ţărână.
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: trup, suflet şi
duh (Gen. 1:26; 2:27; 1 Tes. 5:23). Omul este o trinitate.
Omul a fost creat curat şi nevinovat, el a fost aşezat în grădina Edenului ca
s-o lucreze şi s-o păzească (Gen 2:15). El a fost înzestrat cu toate atributele unei
fiinţe făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: sentimente, raţiune şi
voinţă.

Cerul si pamantul

Noi credem că Dumnezeu la început a făcut cerurile şi pământul
(Gen. 1:1).

a. Cerurile. Acolo este scaunul de domnie al lui Dumnezeu (Ps. 103:19;
Matei 5:34) şi locuinţa îngerilor (Matei 18:10). Cuvântul lui Dumnezeu ne arată
că în al treilea cer este Raiul lui Dumnezeu (2 Cor. 12:1-4). Domnul Isus S-a
înălţat la cer şi acolo pregăteşte un loc pentru credincioşii Săi (Ioan 14:2; Luca
24:50-51). în ceruri se află scrise numele celor mântuiţi (Luca 10:20; Ioan
17:24).

b. Pământul. La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Gen.
1:1), pământul era pustiu şi gol (Gen. 1:2). Dumnezeu prin puterea şi Cuvântul
Său a făcut ca în decursul a 6 zile, pământul să fie bun de locuit şi 1-a dat în
stăpânire omului spre a-1 umple, supune şi îngriji (Genesa 1:31; 26-28).
După intrarea păcatului în lume, Dumnezeu a blestemat pământul (Gen.
3:17-18). Din cauza răutăţii omului Dumnezeu a adus judecată şi pedeapsă
asupra pământului, ca: pustiirea prin potop (Gen. 6:11-13), nimicirea Sodomei
şi a Gomorei (Gen. 19:12-14; 2 Petru 2:6) şi altele. De atunci încoace s-au mai
petrecut diferite cataclisme, potrivit cu cele prezise de Domnul Isus (Mat. 24:7).
La urmă, pământul existent va da loc noului pământ, unde va locui
neprihănirea (2 Petru 3:7, Apoc. 21:1-4).

Dumnezeu

Noi credem într-un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

a. Dumnezeu Tatăl
S-a descoperit în vechime slujitorilor Săi ca un Dumnezeu care nu depinde
de cineva, zicând: „Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3:14).
Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), viaţă (1 Tim. 6:13-16; Fapte 17:25-28),
lumină (1 Ioan 1:5), iubire (1 Ioan 4:8), înţelepciune (Ieremia 10:12), dreptate şi
sfinţenie (Apoc. 15:3 şi 4:8).
Dumnezeu este viu şi veşnic (Ps. 84:2; Deut. 33:27; Isaia 40:28), El este bun
(Marcu 10:18), desăvârşit (Matei 5:48), îndurător (Deut. 4:31; Iacov 5:11),
credincios (2 Tim. 2:13), îndelung răbdător (Rom. 2:4). El nu poate fi văzut, nici
pătruns de mintea omenească (1 Ioan 4:12; Iov 11:7-9). El poate fi cunoscut
prin Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, prin Sfânta Scriptură (1 Ioan 5:20; 1 Cor.
2:10-11), prin creaţiune (Rom. 1:19-20; Isaia 40:26) şi prin purtarea Sa de grijă
pe care o are faţă de noi (1 Petru 5:7).

b. Dumnezeu Fiul
Domnul nostru Isus Hristos este veşnic (Evrei 13:8). Există din veşnicie
(Ioan 17:5) şi este Unicul Fiu născut din Tatăl, „Cel întâi născut din toată zidirea “
înaintea oricărei făpturi (Coloseni 1:15-16,17; Ioan 1:2-3).
El este adevăratul Mesia (Mântuitor) care a fost făgăduit, împlinitorul Legii
şi al profeţiilor Vechiului Testament (Luca 2:26-27).
El este Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:32) şi totodată şi Fiul omului (Matei 9:6;
Marcu 2:28). Prin Duhul Sfânt S-a întrupat şi S-a născut prin fecioara Maria (Luca 1:34-35), venind în lume ca om. El ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată
(Mat. 5:16; Ioan 4:23). „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările
diavolului” (1 Ioan 3:8).
El a venit pe pământ: să ridice păcatele celor ce vor crede în El (Ioan 1:29),
să sufere (Isaia 53:3-10; Matei 16:21), să moară pentru noi (Rom. 5:8), să ne
împace cu Dumnezeu (Col. 1:20), să ne mântuiască (Ioan 12:47). Sângele lui
Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7). A înviat a treia zi după
Scripturi (1 Cor. 15:4). S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu
(Marcu 16:19). El mijloceşte pentru credincioşi, pregătindu-le loc în cer (Ioan
14:3). El este Cel dintâi înviat dintre cei morţi (Col. 1:18). Prin înviere a primit un
corp schimbat într-o stare de slavă (Ioan 20:12-20; Filipeni 3:21). El va veni a
doua oară pentru ridicarea Bisericii Sale de pe pământ şi pentru judecata lumii
(Matei 25:31-33).
El este judecătorul celor vii şi al celor morţi (Fapte 10:42; Ioan 5:22

c. Dumnezeu Duhul Sfânt
Duhul Sfânt, numit şi Duhul lui Dumnezeu şi Mângâietorul sau Duhul
Adevărului (Ioan 14:26), este a treia persoană din Sfânta Treime (1 Cor. 12:3-6;
2 Cor 13:14). El a fost de la început, a conlucrat cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune
(Genesa 1:2).
Lucrarea şi natura Sa sunt absolut nepătrunse de mintea omenească,
după cum de nepătruns este Dumnezeu însuşi. Prin Duhul lui Dumnezeu şi
prin suflarea Sa, sunt făcuţi toţi oamenii. Prin El toate făpturile primesc viaţa
(Iov 33:4).
Oamenii lui Dumnezeu din vechime au vorbit şi au scris Cuvântul lui
Dumnezeu, fiind „mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21).
La Cincizecime (Rusalii), Duhul Sfânt S-a pogorât asupra credincioşilor,
după ce Domnul Isus îşi încheiase misiunea pe pământ şi Se înălţase la cer
(Fapte 2:1-4). Ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi din acea zi au fost
însoţiţi de lucrări supranaturale: semne, minuni, vindecări şi felurite daruri
(Evrei 2:4; Marcu 16:17-18). El este călăuzitorul Bisericii lui Dumnezeu noutestamentale,
din ziua Rusaliilor (Cincize-cimii) până la răpirea ei (Ioan 16:13).
Duhul Sfânt astăzi alege (Fapte 13:2; 20:28), învaţă (Ioan 14:26), umple
(Fapte 2:4; 4:31) îmbracă (Luca 24:49) şi îi trimite în lucrare pe slujitorii lui
Dumnezeu (Fapte 10:19-20; 8:29). Prin Duhul Sfânt omul primeşte naşterea din nou (Ioan 3:5-8; Tit. 3:5),
primeşte viaţa veşnică (Gal. 6:8), poate trăi după voia lui Dumnezeu (Rom. 8:6-
10), înţelege Sfânta Scriptură şi lucrările lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9-14).
Dumnezeu dă darul Sfântului Duh celor care se pocăiesc, îl ascultă şi-L
primesc pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal (Fapte 2:38, 5:32; Ioan 7:37-
39). Duhul Sfânt S-a înfăţişat sub forma unui porumbel (Mat. 3:16). Umplerea
cu Duhul Sfânt a fost însoţită de-ma-nifestări fizice exterioare: limbi de foc,
(Fapte 2:1-4), vânt (Fapte 2:2), cutremur (Fapte 4:31).

Biblia

Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu fără greşeală şi singura noastră normă în viaţa de credinţă.

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, compusă din Vechiul Testament şi Noul Testament, este insuflată de Dumnezeu (2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:20-21).
  • Biblia este o descoperire dumnezeiască făcută oamenilor. Ea a fost scrisă în diferite perioade de timp, până la finalizarea ei, prin cartea Apocalipsei. Nimeni nu are dreptul să adauge, să scoată sau să schimbe ceva din ea (Prov. 30:6; Gal. 1:8-9; Apoc. 22:18-19). Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, viu şi lucrător, mai tăietor ca o sabie cu două tăişuri (Evrei 4:12).
  • Vechiul Testament ne arată cum Dumnezeu a pregătit venirea în lume a lui Mesia, care este Domnul Isus Hristos (1 Cor. 10:6; Gal. 3:24; Col. 2:14-17; Efes. 2:14-16; Evrei 8:13).
  • Noul Testament ne arată viaţa şi învăţătura Domnului Isus Hristos care stau la temelia Bisericii lui Dumnezeu. De asemenea, Noul Testament cuprinde învăţătura apostolilor (Rom. 10:4; 3:24; 1 Cor. 15:12; 2 Tim. 1:13; Romani 1:16; 2 Tes. 1:8-9)
Page 3 of 4
1 2 3 4